Schimbările profunde din viaţa politică a României, care au avut loc după evenimentele din decembrie 1989, în special evoluţiile spre o construcţie democratică a statului român, care au culminat cu integrarea României în două organizaţii europene de excepţie – NATO, în anul 2004, şi Uniunea Europeană, în anul 2007, au constituit şi reale impulsuri în reformarea învăţământului românesc, a celui universitar prin excelenţă. Pornind de la calitatea fundamentală a universităţilor, aceea de a conferi cele mai înalte competenţe într-o societate, care-i atribuie şi cea mai înaltă responsabilitate în acest sens, nevoia de a studia noile fenomene politice, economice, juridice, sociale, de securitate, etice, de a forma specialişti capabili să le înţeleagă şi să le gestioneze, a determinat apariţia unor noi specializări în învăţământul universitar românesc, inspirate din tradiţia democratică a Europei occidentale, spre care tindem ca spre singura certitudine a unui viitor prosper.
Este cât se poate de limpede că societatea românească, organizată politic pe baza unui regim democratic, nu poate funcţiona performant fără specialişti formaţi la nivel academic; ea nu ar putea să-şi administreze avantajos treburile publice, nu ar putea relaţiona eficient cu alte societăţi pentru realizarea intereselor sale în politica externă, iar procesul de definitivare a integrării în structurile europene ar fi mult mai anevoios.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a sesizat la timp nevoia imperioasă de specialişti în domeniul ştiinţelor politice, al relaţiilor internaţionale şi, în special, în studiul fenomenelor integratoare din Europa, dar şi în problemele securităţii, ca preocupare actuală extrem de complexă şi înţeleasă nu doar ca securitate militară, ci ca un complex de politici, strategii şi acţiuni pe plan naţional, european şi internaţional, care să asigure un climat favorabil dezvoltării armonioase atât a naţiunilor, cât şi a individului. A fost nevoie de prezenţa unor spirite academice vizionare pentru a da formă şi conţinut acestor nevoi, spirite care, în mod fericit, erau deja prezente în Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Astfel, aici, graţie unor personalităţi precum prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi-Pop şi prof. univ. dr. d.h.c. Constantin Oprean, rectori ai Universităţii „Lucian Blaga”, prof. univ. dr. Nicolae Todericiu, cel care venea cu o mare experienţă didactică şi organizatorică dintr-o mai veche tradiţie a învăţământului universitar sibian, ori prof. univ. dr. Corvin Lupu, primul şef al catedrei de specialitate, s-au iniţiat şi s-au pus în operă programele universitare de pregătire în domeniul ştiinţelor politice, al relaţiilor internaţionale, studiilor europene şi al studiilor de securitate.
Iniţial, s-a înfiinţat specializarea Ştiinţe politice, în anul 1995, la Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. În anul 2000, Catedra de Ştiinţe Politice a fost integrată în Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu” pentru ca, doi ani mai târziu, această specializare să fie acreditată. În anul 2002, a fost autorizată înfiinţarea specializării Relaţii internaţionale şi studii europene, care a fost acreditată în anul 2009.
Succesul acestor specializări, nevoia de a avea adevăraţi specialişti într-un domeniu atât de vast şi de ofertant cum este cel al ştiinţelor politice, relaţiilor internaţionale şi studiilor europene, dar şi al studiilor de securitate, precum şi numărul mare de studenţi încă de la primele examene de admitere, au dus în mod firesc la apariţia unei facultăţi de profil în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Astfel, în luna februarie 2006, Senatul Universităţii a aprobat proiectul de înfiinţare a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Un an mai târziu, prin Hotărârea Guvernului nr.481, din anul 2007, facultatea a fost înfiinţată,organizată fiind în prezent pe două catedre - Catedra de ştiinţe politice şi studii de securitate şi Catedra de relaţii internaţionale şi studii europene.
După acreditarea specializării Ştiinţe politice, în anul 2002, s-a trecut la organizarea de studii aprofundate, în anul universitar 2002-2003, şi apoi la studii de masterat, începând cu anul 2003. Noile abordări ale securităţii din ultimul deceniu, nu doar din perspectiva teritoriului naţional, ca securitate militară, ci privită în toată complexitatea ei, pe multiple dimensiuni, precum cea energetică ori economică, financiară sau umanitară, ori de mediu, dimensiuni tot mai manifeste în ultimele decenii, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional sau global, au dus la preocupări academice de formare a specialiştilor pentru acest domeniu. Este, de asemenea, un merit de excepţie al Universităţii „Lucian Blaga” faptul că, pentru prima dată în ţară, o asemenea specializare - Studiile de securitate - s-a înfiinţat din iniţiativa acesteia şi a început să funcţioneze în anul 2007, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, cu o primă promoţie de specialişti în anul 2010. Pentru a putea asigura o formare cât mai cuprinzătoare şi la un înalt nivel ştiinţific, Facultatea de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a început să ofere absolvenţilor acestor specializări, începând cu anul 2003, posibilitatea unei pregătiri continue prin programe de masterat în sistem Bologna, cu durata de 2 ani, programe care completează pregătirea acestora în contextul unor tot mai complexe specializări, ca răspuns la provocările cu care se confruntă astăzi societatea românească.
Astfel, noile specializari īnfiintate īn īnvatamāntul universitar sibian au răspuns cerinţelor specifice dezvoltării democratice a României şi absenţei specializărilor în domeniul ştiinţelor politice, în general. Dinamica vieţii social-politice a impus ulterior noi specializări care se regăsesc în structura actuală a facultăţii, precum relaţiile internaţionale, studiile europene sau studiile de securitate. Aceste cerinţe au profilat şi obiectivele fiecărei specializări în parte, care au suferit ameliorări de substanţă odată cu maturizarea noilor instituţii democratice, cu schimbarea raporturilor dintre stat şi societatea civilă, dintre stat şi cetăţeni, cu integrarea în sistemul de valori şi instituţional european. Aceste schimbări au condus la restructurări repetate ale planurilor de învăţământ şi ale programelor analitice. Transformări de substanţă s-au petrecut şi ca urmare a introducerii sistemului de credite transferabile şi, mai ales, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană şi cu implementarea sistemului Bologna